Scurt moment de confuzie - 30.XI.2018

-Cum am să știu când am s-o văd

Că-i cea pe care-o pui în versuri

Că-i cea pe care-o cânți și-o plângi și toată noaptea-i porți de veghe?

Că-i cea care mereu te-ntoarce-n locul care-ți este casă,

Că-i cea care apoi îți fuge și-apoi revine tot să fugă,

Că-i cea care îți este pace și mâini împreunate-n rugă?

Că-i cea care îți este soare și vânt și viscol și furtună,

Că-i cea care te face cioburi,

Că-i cea care tot ea te-adună?

-N-ai cum s-o vezi cu ochii mei și nici s-o scrii cu slova mea,

Nu poți s-o plângi, nu poți s-o strigi și nici n-ai să o poți cânta.

Tu n-ai să știi că este ea nici împreună dac-om fi!

Ce-i între noi, ce-am adunat,

Dureri și lacrimi și alcool,

Le știm doar noi și le-am ascuns

De orice ochi de muritor;

N-ai cum să știi că e cealaltă,

Că-i fuga și chemarea mea,

Că-i lupta dintre eu cu mine,

Că-i coasta din care mă-ncep și umărul din care scriu,

Că-i laptele dintr-o cafea, că-mi e apusul arămiu.

Dar roag-o când îți va întinde pachetul de tutun din care

Ea vede c-a fumat jumate și-altă jumate înc-o are

Pe lângă clasica brichetă ce-o caută prin buzunare

Să îți arate pentr-o clipă semnele-i pe inelare.