Întrebări elementare - 16.III.2019

 

Cine ești tu să bați cuie ruginite în așchii de cireș?

Cine ești tu să tulburi ape neîncepute cu ochi sfredelitori?

Cine ești tu să curgi prin artere arzânde deja?

 

De unde atâta-ndrăzneală să mângâi buze,

Să intri-ntre coaste,

Să vorbești cu toți dinții?

Nu vezi că ni-i aproape bine separat?

Tu ai o chemare și ești aproape fericită,

Eu am o așteptare și-s aproape completă.

Doar că tu te mai împiedici cu-ntrebări de mine

Printre oameni lătrători.

Eu fug de vești din astea, mi-am săpat adânc

Gropi de veșnică odihnă în memorii.

Și-am îndesat acolo

-cu băgare de seamă ca să-ncapă-

Și foșnet și lumină și-un crai nou

Și pocăința - am băgat-o și pe ea!

Și-am pus coșciug deasupra. Cu capac.

Și pământ românesc și flori și tot tacâmul.

Ce câmpie minunată, numai pete proaspete!

Eu mă mai bolovănesc prin somn

Și te mai găsesc ba într-o seară, ba lângă mine,

Ba cu palmele-ți pe fața mea.

Atâta boală grea mai am!

Și ne zgâriem timpanele cu rânduri

Și ne scoatem ochii cu priviri miloase

Și știm că avem dreptul doar la atâta bucată de viață împreună.

Acesta-i jaful nostru de timp

Ce anunță fericirea ta pe de-a-ntregul

Și completitudinea mea

Doar că momentul e-n galop

Și ne orbește lumina.