Sau despre lumină - 11.XI.2018

Priveam cum stătea încremenită ca un sfinx.

Priveam și-ncercam să m-apropii în liniște, pios,

Cum încearc-a se-apropia damnatul de-o icoană sfântă, pe din dos.

Mi-a întins mâna, i-am întins-o pe-a mea:

"Nu te teme", spuse ea în timp ce se-apropia.

 

O priveam, mă privea, îi zâmbeam și-mi zâmbea.

Și-n jurul nostru lumea chicotea. Și viețile prindeau viață.

Și ielele zburdau pe cai verzi printr-o străvezie ceață.

"Nu te teme", spuse ea în timp ce mă cuprindea.

Pe urmă m-a luat într-un fel de magie

Sau într-un fel de dans de-a-ndrăgosteala.

Iar luminile nu mai erau la fel de luminoase cu ea împrejur.

Și căldura era mai caldă cu femeia de braț.

Și-mi pare că și norocul mi s-a făcut mai norocos

Când a doua zi țiganca mi-a ghicit

În cafeaua cu zaț.

"Nu te teme", spuse ea în timp ce mă îndrăgostea.

Dar eu m-am temut cum mă tem și azi că nu vor mai fi frunze de căzut

Sau miei în primăvară de crescut.

M-am temut de-o teamă ce nume n-am s-o numesc.

Și nici strigăt s-o țip.

Iar cu fruntea în ape și sufletu-n corset

Am murmurat cele dintâi și cele de pe urmă cuvinte:

Nu te teme, little one. Teamă ți-e ție, teamă mi-e și mie,

Dar cine n-are temeri?